rss

Dacia se implica in protejarea Muntilor Carpati

  1. 10/09/2012
  2. Categoria: Dacia
  3. Tags: Dacia, Duster

Dacia a devenit masina oficiala a fundatiei „The European Nature Trust”, din luna august. In acest scop, doua SUV-uri Duster 1.5 dci 4x4 vor fi folosite de echipele fundatiei in cadrul programelor de protejare si conservare a zonelor naturale in muntii Carpati.

Doua exemplare Dacia Duster, versiunea 1.5 dci 4x4, vor fi utilizate de fundatia The European Nature Trust” in operatiunile de protejare si conservare a zonelor naturale din muntii Carpati.

„Frumusetea si bogatia culturala din regiunea muntilor Carpati fac parte din tezaurul nostru national, care trebuie pastrat pentru generatiile viitoare. Zona naturala in care The European Nature Trust isi va desfasura proiectele cuprinde si zone destul de greu accesibile, in care este nevoie atat de paza, cat si de refacerea ecosistemului. Duster este masina potrivita pentru a putea ajunge pe drumurile de munte accidentate. Speram ca impreuna sa putem salva o parte din bogatia naturala a Romaniei”, a declarat Anca Oreviceanu, director de comunicare Dacia si Grup Renault Romania.

In 2010, The European Nature Trust a co-finantat productia documentarului Wild Carpathia, un documentar despre frumusetea naturala extraordinara din muntii Carpati, din Transilvania.

In prezent, Dacia pregateste de lansare noile generatii ale modelelor Sandero, Logan si Sandero Stepway. Noutatile constructorului auto din Mioveni vor fi prezentate oficiale cu ocazia Salonului Auto de la Paris, care va avea loc in perioada 29 septembrie - 14 octombrie.

Vizualizari: 1577