© 2024 Auto.ro
Dupa Lodgy, programat sa debuteze in Romania luna viitoare, Dacia va lansa noul Dokker, promovat printr-un prim clip ce sta sub semnul veseliei. Dupa cum era de asteptat, sunt punctate principalele avantaje: spatiozitatea, versatilitatea si orientarea catre clientii familisti.
Dacia va lansa in a doua parte a acestui an un vehicul de persoane si unul comercial, Dokker si Dokker Van. Cele doua modele vor fi produse la fabrica Renault-Nissan din Tanger, Maroc, ca si noul Lodgy.
Dokker este un derivat al termenului englezesc "“dockworker”, care face referire la muncitorii care asigura incarcarea si descarcarea navelor intr-un port, cele doua autotovehicule fiind destinate clienţilor din zona comercială.
Dokker este un vehicul cu cinci locuri, disponibil cu una sau doua usi laterale culisante, care dispune de un portbagaj generos. Flexibilitatea modelului este evidentiata si in prima reclama video, Dacia Dokker fiind potrivit atat pentru calatorii pentru cinci pasageri adulti, cat si pentru transportarea, la nevoie, a unor obiecte voluminoase.
Cele doua modele vor fi lansate pe piata din Romania in al doilea semestru. Dacia nu a dezvaluit inca preturile celor doua autovehicule, insa, potrivit francezilor de la L'Automobile Magazine, varianta pe benzina ar putea costa mai putin de 10.000 de euro, iar varianta diesel, 11.500 euro.