© 2024 Auto.ro
Modelul 458 Speciale a fost dezvaluit oficial si in Romania. 458 Speciale este cea mai recenta capodopera Ferrari, bazata pe inovatie tehnologica extrema si cercetare. Astfel, deja exceptionalul 458 Italia devine o masina cu adevarat demna de supra-numele ”Speciale”. Rezultatul este cel mai performant V8 din toate timpurile, conform unui comunicat Forza Rossa.
458 Speciale - o noua lectie de tehnologie predata de profesorii absoluti de la Ferrari, performante duse la extrem ale unui motor si asa ultraperformant.
”458 Speciale ne-a demonstrat ca o masina cu mai putini cai putere poate sa fie mai rapida decat una mult mai puternica, din aceeasi gama”, a declarat Colin Kolles, singurul român Team Principal din Formula 1.
Datorita raportului exceptional greutate / putere, de numai 2,3 kg/cv, masina 458 Speciale poate ajunge de la 0 la 100 km/h in numai 3 secunde (0 – 200 km / h in 9.1 secunde), iar la Circuitul Fiorano a inregistrat un timp de numai 1’23’’5.
Multe dintre solutiile sofisticate, aplicate pentru prima data unei masini de serie in cazul 458 Speciale, inclusiv aerodinamica sa progresista, vor deveni caracteristici standard la viitoarele modele Ferrari.
S-a acordat atentie maxima sursei de alimentare, care a fost declarata doi ani la rand ”Cel mai performant motor” la Gala Premiilor Internationale Motorul Anului, si astfel Ferrari a construit cel mai puternic model V8 cu aspiratie naturala (605 cv), cu o extraordinara putere de 135 cv / l, cea mai mare atinsa vreodata de o masina cu motor cu aspiratie naturala.
Echipa de la Ferrari a fost ghidata in munca sa de exigentele impuse de aerodinamica, a sculptat formele masinii, astfel incat sa fie mai orientata spre performanta ca niciodata. Ferrari 458 Speciale devine, din punct de vedere aerodinamic, cea mai eficienta masina de serie din istoria Ferrari.
Tehnologia folosita in dinamica subsistemelor masinii ofera soferului incredere si control perfect al automobilului la viraje si la viteze mari, si raspuns exact la comenzi. Una dintre cele mai inovatoare caracteristici ale modelului 458 Speciale este sistemul Side Slip Angle Control, care faciliteaza controlul masinii la limita, imbunatatind mult emotiile incercate la volan.
Pentru noua masina sport Ferrari, producatorul de anvelope Michelin si constructorul italian si-au unit cunostintele in inginerie de ultima generatie, expertiza in asamblarea anvelopelor, pasiunea pentru performanta, precum si abilitatile si capacitatile analitice ale dezvoltatorilor si pilotilor de teste. Rezultatul se vede in performantele superioare in trei arii: un tur de cursa mai rapid pe carosabil uscat, performanta considerabil crescuta tur dupa tur si aderenta optima pe carosabil umed. Anvelopele MICHELIN Pilot Sport Cup 2 sunt parte integranta din noul Ferrari 458 Speciale si componenta cheie a performantei sale exceptionale.
Concluzia finala este ca 458 Speciale are cel mai rapid timp de raspuns (0.060 sec), cea mai ridicata acceleratie laterala (1.33 g) atinse vreodata de o masina din gama Calutului Cabrat.