rss

Noul Ford Mondeo, primele imagini cu versiunea pentru Europa

  1. 12/01/2012
  2. Categoria: Ford
  3. Tags: Ford, Mondeo

La scurt timp de la debutul oficial al versiunii americane (Fusion), Ford revine cu primele imagini ale modelului european, noul Mondeo. Autoturismul va debuta in Europa in anul 2013.

Ford a dezvaluit versiunea europeana a noului Mondeo. Diferentele de design nu sunt foarte mari comparativ cu Fusion, lansat la Salonul Auto de la Detroit. Acestea pot fi remarcate la nivelul blocurilor optice, modelul pentru Europa fiind echipat cu alte semnalizatoare.

Comparativ cu generatia precedenta, noul Mondeo/Fusion vine cu un design proaspat si indraznet, avand ca sursa de inspiratia conceptul Evos. Grila hexagonala ne trimite cu gandul la Aston Martin, ceea ce nu este un lucru neaparat rau.

La capitolul motorizari, Ford va utiliza unitati EcoBoost de 1.6 si 2.0 litri si propulsoarele TDCi de 1.6, 2.0 şi 2.2 litri.

Odata cu debutul versiunilor "traditionale", programate pentru Salonul Auto de la Paris din toamna, va avea loc si lansarea versiunii hibride. Modelul asigura o autonomie de 100 km in modul electric si un consum de 5 litri/100 km.

Noua generatie Ford Mondeo va fi echipata cu cele mai avansate sisteme de siguranta: Lane Keeping System (care avertizeaza soferul atunci cand sunt depasite liniile de marcaj), Cruise Controlul Adaptiv inteligent (care prezinta o funcţie de avertizare în cazul unei posibile coliziuni), Active Park Assist (parcare automata) si multe altele.

Vizualizari: 3147