© 2025 Auto.ro
Noul Tourneo Custom se remarca prin designul curajos subliniat de grila radiatorului cu cinci bare cromate si le ofera clientilor un habitaclu luxos care iese in evidenta printr-o organizare unica in segment a celor sase scaune individuale posterioare care pot fi dispuse in format conferinta: locurile de pe al doilea rand pot fi intoarse la 360 de grade cu spatele la sensul de mers.
Cel mai mare model din gama Tourneo a fost complet reconstruit pentru a oferi un nivel superior de rafinament si sofisticare subliniat de materialele de calitate, de confortul imbunatatit si de izolarea fonica deosebita, dar si de cele mai noi tehnologii imprumutate din gama de autoturisme Ford, cum ar fi Limitatorul de viteza inteligent si pachetul multimedia SYNC 3.
Noile inovatii suplimenteaza imbunatatirile semnificative pe care Tourneo Custom le-a primit in 2016, intre acestea numarandu-se motorul diesel Ford EcoBlue de 2.0 litri, noua cutie automata SelectShift cu sase trepte si o suspensie spate pneumatica, oferita optional.
Introdus initial pe piata in 2013, Tourneo Custom este varful absolut al familiei de transportoare de persoane Tourneo, care include modelul cu cinci locuri Tourneo Courier, dar si Tourneo Connect, disponibil in versiuni cu cinci sau sapte locuri.
Ford Tourneo Custom dispune de tehnologie avansata si sisteme de asistenta a soferului
Sistemul multimedia si de conectivitate SYNC 3 ofera posibilitatea de a controla pachetul audio, navigatia si telefoanele inteligente utilizand comenzi vocale simple si conversationale. Apasand un buton si rostind pur si simplu “I need a coffee” („Am nevoie de o cafea”), “I need petrol” ("Am nevoie de benzina”) sau “I need to park” („Vreau sa parchez”), soferii pot sa localizeze cele mai apropiate cafenele, benzinarii sau parcari si pot gasi gari, aeroporturi si hoteluri. Sistemul este compatibil cu Apple CarPlay si Android Auto™.
Noul Tourneo Custom introduce, de asemenea, o serie de sisteme avansate de asistenta a soferului si este primul vehicul din segment care ofera un Limitator de viteza inteligent care permite ajustarea automata a vitezei maxime pentru ca masina sa ramana in limitele legale. Pachetul foloseste sistemul Traffic Sign Recognition pentru a detecta indicatoarele de limitare a vitezei.
Noul model ofera, de asemenea, sistemul Blind Spot Information cu Cross Traffic Alert, care ii avertizeaza pe soferi atunci cand ies in marsarier dintr-un loc de parcare ca in spatele lor se afla masini care se apropie din sens perpendicular. Aceste noi sisteme completeaza o suita bogata de tehnologii deja disponibile pe Tourneo Custom, cum sunt sistemul de franare automata de urgenta Pre-Collision Assist cu detectarea pietonilor, Avertizarea la parasirea benzii, stabilizarea in caz de vant lateral si sistemul de Cruise control adaptiv.
Gama de motoare Ford EcoBlue beneficiaza optional de transmisii automate
Noul Tourneo Custom ofera motorul diesel Ford EcoBlue in versiunile de putere 105 CP, 130 CP si 170 CP. Consumul a scazut cu pana la 13%, emisiile de CO2 pleaca de la 162 de grame/km*, iar momentul maxim la turatii coborate a crescut cu 20%.
Ultima lista de optiuni include transmisia automata cu sase trepte SelectShuft, care ofera un comportament fluid si reactiv, o suspensie pneumatica spate unica in segment care determina un comportament rutier suplu si controlat pe o gama larga de conditii de rulare si jante de 17 inch disponibile optional care imbunatatesc tinuta de drum si performantele de franare.
Echipare de nivel inalt: Titanium X si Sport
Pentru a satisface cerintele sofisticate ale clientilor privati sau business care cauta un nivel de top al specificatiilor, noul Tourneo Custom va pune la dispozitia acestora un pachet de top Titanium X care include tapiterie din piele, sistem SYNC 3 cu navigatie prin satelit, camera de marsarier si faruri HID Xenon in dotarea standard.
Noul pachet Sport este disponibil pentru clientii care-si doresc un design exterior ceva mai dinamic si un interior cu specific sportiv. Aceasta optiune combina versiunea de 170 CP a motorului diesel EcoBlue, un kit exterior complet cu dungi duble pe capota, un set de jante de 17 inch si un interior tapitat partial cu piele.