© 2024 Auto.ro
Hyundai i10 este disponibil in reteaua de distributie Hyundai Auto Romania, incepand cu luna decembrie. Lansat pe piata la cinci ani dupa predecesorul sau, noul i10 marcheaza o evolutie semnificativa pentru Hyundai in clasa A.
Hyundai Motor isi propune sa isi consolideze succesul obtinut in clasa A prin intermediul noii generatii i10, un model conceput, proiectat si fabricat in Europa, pentru clientii europeni. Acesta dispune de caracteristici intalnite la segmentele superioare, imbinand design-ul dinamic cu un nivel inalt de echipare, ce sunt completate de o gama extinsa de sisteme de siguranta.
Noul i10 asigura confort si siguranta, dar si dotari superioare. Printre acestea se numara: aerul conditionat automat, volanul imbracat in piele cu incalzire si pilotul automat cu limitare de viteza. Totodata, sistemul de control al stabilitatii si airbag-ul tip cortina sunt incluse in dotarile standard.
Comparativ cu predecesorul sau, noul i10 este mai lung (+80 mm), mai lat (+65 mm) si are o inaltime de 1.500 mm. De asemenea, ofera cel mai generos spatiu de depozitare si spatiu pentru picioare din clasa. Capacitatea portbagajului a fost extinsa cu peste 10%, oferind 252 litri cu bancheta din spate in pozitie normala.
Hyundai i10 are la baza o noua platforma cu un ampatament cu 5 mm mai lung. Amortizoarele spate au fost repozitionate pentru a asigura controlul facil al rotilor pe toate suprafetele de drum. Imbunatatirile aduse noului model ofera o dinamica de condus superioara si un nivel de zgomot redus – atribute ce se regasesc la modelele de clasa B.
In Romania, clientii pot alege intre doua motoare performante Kappa, pe benzina, de 1.0 si 1.25 litri. Propulsorul de 1 litru, in trei cilindri, livreaza 66 CP la o capacitate de 998 cmc. Puterea maxima a crescut la 5500 rpm, fata de 700 rpm la modelul anterior i10, in timp ce cuplul maxim de 94 Nm (69 lb.ft) este disponibil de la 3500 rpm.
Motorul Kappa de 1.25 litri in patru cilindri cu o capacitate de 1248 cmc, livreaza 87CP la o turatie de 6000 rpm, iar cuplul maxim de 120Nm este atins la 4000 rpm.
Siguranta reprezinta o prioritate pentru Hyundai Motor, iar noul i10 beneficiaza de cele mai avansate tehnologii intalnite pana acum la segmentele superioare, transformandu-se in unul dintre cele mai sigure autovehicule din segment. Sistemele de siguranta activa si pasiva ofera protectie atat pentru pasageri, cat si pentru pietoni.
Sistemele de siguranta activa, precum controlul electronic al stabilitatii (ESC), sistemul de management al stabilitatii (VSM) sau sistemul de monitorizare a presiunii in pneuri, reprezinta, in premiera pentru Hyundai Motor, in clasa mini, dotari standard.
Sistemele de siguranta pasiva care echipeaza noul Hyundai i10 includ centuri de siguranta cu avertizare sonora, inchidere centralizata automata, precum si sase airbag-uri – doua frontale, doua laterale si doua tip cortina fata – care ofera o protectie crescuta in cazul unei coliziuni.
Noul i10 este produs in cadrul fabricii de la Izmit, Assan Otomotiv Sanayi (HAOS), alaturi de modelul de clasa B al companiei, i20.
i10 beneficiaza de pachetul Hyundai 5 Year Triple Care - cel mai competitiv pachet de servicii post-vanzare disponibil pe piata locala. Acest serviciu este oferit pentru prima data in cadrul segmentului mini si include cinci ani garantie integrala fara limita de kilometri, cinci ani asistenta rutiera si cinci ani verificari tehnice periodice gratuite.
Noul model este disponibil in reteaua de distributie autorizata Hyundai Auto Romania si dispune de preturi incepand de la 9.366 euro cu TVA inclus.