rss

Modelul european Hyundai i40 vine la Geneva

  1. 20/12/2010
  2. Categoria: Hyundai
  3. Tags: Hyundai, i40

Hyundai pregateste premiera mondiala a noului model european i40, care va avea loc cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, din martie 2011. Noul i40 va fi lansat in versiunea de caroserie wagon, varianta sedan urmand la numai cateva luni mai tarziu.

Proiectat in cadrul centrului de cercetare si dezvoltare Hyundai de la Rüsselsheim, Germania, noul i40 reprezinta primul model Hyundai apartinand segmentului CD special dezvoltat pentru clientii europeni. Modelul continua linia de design ‘fluidic sculpture’, adoptand grila hexagonala reprezentativa pentru noua gama Hyundai si forme indraznete, ce confera modelului o aparitie sportiva, dinamica, integrand armonios partile laterale, frontala si spate.

Noul i40 devine totodata cel mai inovativ model Hyundai dedicat publicului european, acesta punand la dispozitie tehnologii prietenoase cu mediul inconjurator, dezvoltate in cadrul programului Blue DriveTM si o paleta de motorizari la cele mai inalte standarde de performanta, economie de combustibil, plus emisii de noxe extrem de scazute.

i40 va beneficia de programul fara precedent Hyundai ‘Five Year Triple Care’, ce include 5 ani de garantie integrala, transmisibila si fara limita de kilometri, 5 ani de asistenta rutiera si 5 ani de verificari tehnice periodice gratuite.

Mai multe detalii referitoare la noul model Hyundai i40 vor fi disponibile in apropierea Salonului Auto de la Geneva.
 

Vizualizari: 1963