© 2024 Auto.ro
Kia a pregatit pentru Salonul Auto de la Geneva o sumedenie de noutati. Pe lista premierelor figureaza modele precum sportivele pro_cee'd GT si cee'd GT, noua Kia Carens si o versiune imbunatatita a modelului Optima Hybrid.
Noile modele de performanta pro_cee'd GT si cee'd GT isi vor face debutul mondial pe 5 martie, cu ocazia celei de-a 83-a editie a Salonului International Auto de la Geneva. Pe langa acestea, Kia va prezenta si un concept urban sportiv, iar surprizele din standul producatorului vor fi completate cu noul Carens si cu o versiune upgradata a modelului Optima Hybrid.
Cele doua Kia pro_cee'd GT si cee'd GT au o silueta atletica si beneficiaza de lumini de zi cu tehnologie LED, ornamente finale duble ale sistemului de evacuare, jante de aliaj de 18 inch si de etriere vopsite in culoarea rosie.
Sub capota vom intalni unitatea de 1,6 litri pe benzina si supraalimentata (GDI), care produce o putere maxima de 204 CP si un cuplu motor maxim de 265 Nm, livrat puntii fata. Transmisia manuala are sase rapoarte, iar sprintul de la 0 la 100 km/h se efectueaza in 7,7 secunde pentru ambele modele.
Noul Kia Carens este un MPV compact ce va fi disponibil fie cu cinci, fie cu sapte locuri, si va oferi o lista importanta de echipamente de siguranta. In momentul in care va fi disponibil la vanzare in Europa, peste cateva luni, clientii vor putea alege dintre cele patru versiuni de motorizare ce vor fi disponibile si care vor produce puteri maxime intre 115 CP si 166 CP, in timp ce valorile emisiilor de CO₂ pornesc de la 124 g/km.
Kia Optima Hybrid este primul model european din segmentul D care ofera un sistem hibrid de propulsie (bazat pe o motorizare cu aprindere prin scanteie). Sistemul este de tip paralel si este compus dintr-un motor termic pe benzina de 2 litri si un motor electric de tractiune ce dezvolta 30 kW.
In versiunea upgradata pentru anul 2013, Optima Hybrid ofera o putere totala maxima de 190 CP. Viteza maxima ce va putea fi atinsa este de 192 km/h, in timp ce accelerarea de la 0 la 100 km/h se va efectua in 9,4 secunde.
Tot cu ocazia Salonului International Auto de la Geneva, Kia va dezvalui pentru marele public si un concept. Este vorba despre un studiu sportiv, ce va pastra actuala identitate de marca a companiei, dar o va prezenta intr-o noua interpretare.