© 2024 Auto.ro
Lamborghini face senzatie din nou, dezvaluind un concept cel putin surprinzator. Dupa cum este sugerat inca din denumire, conceptul Egoista dispune de un singur loc.
Cu ocazia aniversarii a 50 de ani de existenta a casei auto italiene, Lamborghini a dezvaluit in cadrul cinei festive un nou concept menit sa impresioneze audienta. Botezat Egoista, prototipul are un singur loc, detaliu ce a stat la baza denumirii bolidului.
La nivel de design se remarca semnatura lui Walter de Silva, care s-a lasat inspirat de un elicopter de lupta Apache. Constructorul auto a publicat o singura imagine, iar primele informatii spun ca aproape toata caroseria este realizata din fibra de carbon, in timp ce partea vitrata a cockpit-ului poate fi scoasa pentru a usura supercarul.
Desi nu au fost furnizate detalii privind performantele mecanice, se pare ca noul Lambo Egoista este pus in miscare de un motor V10 de 5.2 litri.
"Este un automobil gandit pentru o singura persoana, pentru cei care isi doresc cele mai extreme si speciale lucruri din aceasta lume. Este vorba despre un hedonism dus la extrem, un automobil fara compromis, este o masina egoista", a declarat Walter de Silva.
Constructorul auto nu a mentionat daca si cand va fi introdus in productie de serie.