© 2024 Auto.ro
Productia noii generatii Mazda6 a demarat la uzina Hofu din Japonia, momentul fiind sarbatorit printr-o ceremonie la care au participat aproximativ 500 de persoane. Primul exemplar produs a fost un model Mazda6 wagon, construit pentru Europa si propulsat de un motor SKYACTIV-G 2.0 pe benzina.
Mazda a organizat la fabrica Hofu din Japonia o festivitate ocazionata de startul productiei noii Mazda6. La ceremonie au participat aproximativ 500 de persoane, inclusiv Takashi Yamanouchi, Presedintele si CEO Mazda. Primul vehicul care a iesit de pe linia de asamblare a fost o Mazda6 Sport Combi construită cu specificatii europene si echipata cu un motor SKYACTIV-G 2l.
Anticipata de conceptul Takeri, noua Mazda6 este primul model care va fi echipat cu sistemul unic de franare regenerativa Mazda, denumit i-ELOOP. Desi nu au fost inca publicate informatii tehnice, noua generatie va fi al doilea model din gama niponilor, dupa crossoverul CX-5, care va primi tehnologiile SKYACTIV (o platforma modulara mai usoara, unitati pe benzina mai eficiente si, pentru prima data pentru piata nord-americana, propulsoare diesel).
Noua Mazda6 va fi prezentata in Europa si Japonia inainte de finalul acestui an, urmand ca aceasta sa fie introdusa si pe alte piete, cum ar fi SUA, la inceputul lui 2013. Mazda planuieste sa produca aproximativ 120.000 de unitati pe an la uzina Hofu.
Noua Mazda6 cu specificatii pentru Rusia va fi prezentata la Salonul Auto International de la Moscova 2012, care isi va deschide portile pe 29 august.