© 2024 Auto.ro
Mazda va lansa pentru prima data un autovehicul care va utiliza otel cu limita inalta de elasticitate si ultra-rezistenta la rupere. Acest otel special va fi utilizat pentru prima data pentru noul crossover Mazda CX-5, ce va fi lansat pe plan mondial la inceputul anului 2012.
Astfel, Mazda devine primul producator auto care a dezvoltat cu succes componente auto folosind otel cu limita inalta de elasticitate cu rezistenta la rupere de 1.800 Mpa.
Noua tehnologie, dezvoltata in colaborare cu Sumitomo Metal Industries Ltd. si Aisin Takaoka Co. Ltd., foloseste otel cu limita inalta de elasticitate si rezistenta la rupere de 1.800 Mpa pentru a fabrica barele metalice de protectie, ce sunt montate in spoilerul frontal si cel din spate, care protejeaza in cazul unei coliziuni.
Barele de protectie sunt cu 20% mai dure si cu 4,8 kg mai usoare fata de versiunea anterioara si sunt o componenta cheie a arhitecturii Mazda de generatie viitoare, mai usoare si mai rigide.
Noua arhitectura a caroseriei a fost dezvoltata ca parte a programului tehnologiilor inovatoare SKYACTIV si incorporeaza o noua structura de abosorbtie a energiei si de utilizare extinsa a otelului cu limita inalta de elasticitate pentru reducerea greutatii.
Folosirea otelului cu limita inalta de elasticitate permite componentelor autovehiculului sa fie mai subtiri si sa pastreze acelasi nivel ridicat de rezistenta, ceea ce asigura scaderi semnificative ale greutatii autovehiculului.