rss

Noul Opel Astra GTC, in Romania incepand de la 18.990 Euro cu TVA

  1. 02/12/2011
  2. Categoria: Opel
  3. Tags: astra gtc, Opel

Noul Opel Astra GTC este disponibil pe piata din Romania la un pret de pornire de 18.990 euro cu TVA inclus pentru versiunea 1.4 Turbo Ecotec Start/Stop 120 CP. Momentan sunt disponibile versiunile 1.4 Turbo Start/Stop de 140 CP, 1.6 Turbo 180 CP si dieselul 2.0 CDTI Ecotec Start/Stop 165 CP.

Printre inovatiile tehnologice cu care este echipat noul Astra GTC se numara sasiul cu inalta tehnologie cu suspensie fata HiPerStrut pentru toate modelele GTC Astra, suspensia spate cu brat Watt, sistemele de asistenta a soferului, bazate pe cea de-a doua generatie a camerei frontale Opel Eye, si noul sistem de faruri adaptive Bi-Xenon.

Coupe-ul Opel este oferit in patru variante de motorizare: trei motoare pe benzina si unul turbo-diesel, cu puteri intre 120 CP si 180 CP. La inceputul anului 2012, gama de propulsoare va fi imbogatita  cu noul motor 1.7 CDTI in doua versiuni de putere (110 CP si 130 CP), cu sistem Start/Stop standard.

Tot anul viitor vor mai fi lansate doua versiuni ale motorului 1.7 CDTI ecoFLEX (110 CP si 130 CP) cu consum si mai redus si alte tehnologii de reducere a consumului si a emisiilor. Varianta OPC de inalta performanta va fi disponibila tot in 2012.

In dotarea standard este oferita o transmisie manuala cu sase trepte de viteza, iar la inceputul anului 2012 va fi disponibila transmisia automata cu sase trepte de viteza pentru motorul pe benzina 1.4 turbo si motorul turbo diesel 2.0 CDTI common-rail.

Vizualizari: 4161