rss

Supercarul hibrid Porsche 918 Spyder atinge 325 km/h

  1. 22/05/2012
  2. Categoria: Porsche
  3. Tags: 918 spyder, Hibrid, Porsche

Desi Porsche a incercat sa pastreze misterul privind performantele tehnice ale supercarului hibrid 918 Spyder, o publicatie straina a dezvaluit informatii pretioase: bolidul german sprinteaza de la 0 la 200 km/h in mai putin de 9 secunde si atinge o viteza maxima de 325 km/h.

La scurt timp de la publicarea premilor imagini oficiale cu versiunea de pre-productie, au si aparut primele detalii picante. Supersportiva este echipata cu o platforma hibrida de tip plug-in, formata dintr-un motor traditional V8 de 4,6 litri, care livreaza 580 CP, unul electric de 80 CP pe puntea fata si unul electric de 90 CP pe puntea spate. Impreuna dezvolta o putere totala de 780 CP.

Cu ajutorul unei transmisii PDK cu dublu-ambreiaj si sapte rapoarte, noul Porsche 918 Spyder accelereaza de la 0 la 100 km/h in mai putin de 3 secunde, de la 0 la 200 km/h in 9 secunde, iar de la 0 la 300 km/h in 27 secunde. Hibridul atinge o viteza de top de 325 km/h si consuma numai 3 litri de carburant la suta in ciclu mixt.

Exclusiv cu propulsie electrica, modelul are o autonomie de pana la 25 km/h si poate atinge o viteza maxima de 150 km/h.

918 Spyder masoara 4.643 mm in lungime, 1.940 mm in latime si 1.167 mm in inaltime, in timp ce ampatamentul este de 2.730 mm. Supercarul va cantari mai  putin de 1.700 kg si va avea un portbagaj cu o capacitate de 100 litri.

Lansat sub forma de prototip la Salonul Auto de la Geneva, editia din 2011, hibridul va deveni cel mai scump model din istoria marcii auto, un exemplar putand fi achizitionat pentru 645.000 de euro, fara taxe. In total, vor fi produse numai 918 unitati, toate cu volan pe stanga.

Vizualizari: 1820