© 2024 Auto.ro
Smart pregateste lansarea noii versiuni a modelului ForTwo cdi, care beneficiaza de un motor diesel nou, ecologic si mai eficient.
Noul propulsor diesel in 3 cilindri de 0,8 litri dezvolta cu 21% mai multa putere si cu 18% mai mult cuplu comparativ cu precedenta versiune. Astfel, in noua configuratie, motorul produce acum 54 CP si 130 Nm de cuplu.
Cu aceste resurse, micutul model de 2,69 metri lungime poate accelera de la 0-100 km/h in 16,8 secunde, ceea ce reprezinta un timp mai bun cu exact 3 secunde fata de timpul necesar vechiului model diesel.
Ca urmare a modificarilor aduse, Smart ForTwo cdi va consuma in medie 3,4 l/100 km si va emite 88 de grame CO2 per kilometru. Incepand de anul viitor, toate versiunile ForTwo, inclusiv Brabus, vor respecta normele de poluare Euro 5.
Ca dotari, Smart ForTwo cdi include echipamente optionale precum sistem hands-free cu display color si functii multimedia, interfata Bluetooth, voice control, conexiune iPod.
Preturile vor porni de la 11.790 de euro.