rss

200.000 de $ pe Spirit of Ecstasy

  1. 04/04/2008
  2. Tags: Spirit of ecstasy
Nu va speriati – Rolls Royce nu s-a hotarat sa scoata la licitatie celebrul ornament de capota, ci este vorba doar despre comanda nebuna a unui dealer de masini de lux din Manhattan, care a dorit sa aiba in posesie cel mai scump si mai revoltator accesoriu auto din lume.

In acest sens, statueta a fost turnata din platina si alte metale rare, dupa care a fost batuta in diamante, devenind o "mascota" de 200.000 de dolari - aproape jumatate din pretul masinii pe care sunt montate "suratele" ei (mult) mai normale.

Autorul acestei realizari este cunoscutul bijutier local Jean Kemanjian, care considera opera sa un adevarat omagiu adus modelului Phantom. Numai diamantele care au intrat in alcatuirea statuetei totalizeaza 150 de carate, cele mai spectaculoase dintre acestea fiind cele de culoare galbena montate pe aripile figurinei.

Deocamdata, figurina va intra in patrimoniul dealer-ului, insa nu ne indoim ca daca cineva cu buzunare foarte adanci va dori sa o vada montata pe masina sa Manhattan Motorcars se va grabi sa ii indeplineasca dorinta. Noi suspectam deja un tip cu cearseaf pe cap si slapi in picioare...
Vizualizari: 741