© 2024 Auto.ro
Desi criza financiara nu da semne clare ca ar inceta, Citroen se descurca excelent pe piata europeana, iar acest lucru se oglindeste in intentia francezilor de a spori productia la noul C3 Picasso pentru a putea tine astfel pasul cu cererea imensa.
Asamblat la situl de productie din Trnava (Slovacia), monovolumul de clasa mica este extrem de cautat pe majoritatea pietelor importante de pe continent, pana in prezent fiind vandut in peste 20.500 de unitati, desi in unele tari modelul abia a sosit in showroom-uri. In Romania, C3 Picasso a fost lansat la sfarsitul lunii aprilie.
Fabrica slovaca, unde este produs si Peugeot 207, lucreaza in prezent la o capacitate de productie de circa 850 de unitati pe zi, iar Citroen spera sa comercializeze pana la sfarsitul anului intre 90.000 si 110.000 de exemplare.