rss

Mercedes a pierdut un miliard de euro intr-un singur trimestru

  1. 31/07/2009
  2. Tags: Auto economie, criza economica, Mercedes, Pierderi

Se stie de ceva vreme ca doar putini producatori au reusit sa evite efectele devastatoare ale crizei economice, dar parca nu ne asteptam ca Daimler AG sa piarda un miliard de euro pe trimestru.

In perioada aprilie-iunie, producatorul german a avut pierderi de 1,06 miliarde euro, cauza principala fiind scaderea drastica a vanzarilor pe majoritatea pietelor din lume. Fata de anul trecut, fabricantul din Stuttgart a vandut cu 25% mai putine automobile si cu 50% mai putine camioane, autobuze si alte utilitare. Lovitura pare mai mare din acest punct de vedere, caci divizia de utilitare a fost ani la rand lider de piata.

Pierderea pe tot anul este de 2,3 miliarde, fara ca sa fie semne ca situatia s-ar ameliora pe termen scurt. Conducerea Mercedes a implementat masuri de reducere a costurilor, dar efectele acestora se vor simti doar pe termen lung, astfel ca pierderi de peste 4 miliarde la sfarsitul anului nu vor reprezenta o supriza majora.

Norocul germanilor consta in faptul ca detin lichiditati semnificative, probabil de ajuns pana cand criza economica se va mai ameliora.

Vizualizari: 1280