rss

Persoanele juridice, leasingul si utilitarele usoare ar trebui sa participe la "Rabla"

  1. 19/05/2009
  2. Tags: parc auto, Rabla, vanzari, vehicule

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) propune includerea, in cadrul Programului Rabla a persoanelor juridice si a vehiculelor utilitare usoare. Daca va fi acceptata, noua masura ar trebui sa fie adoptata incepand cu a doua etapa a programului.


Aplicarea propunerilor IMM-urilor ar ajuta Programul de innoire a parcului auto, mai cu seama in conditiile declinului drastic al vanzarilor de autoturisme. Includerea acestora in lista programului va avea un efect benefic si asupra frunizorilor de pe orizontala. De asemenea, cota de alocare va fi data de cota de piata pentru fiecare marca de masini.

"Propunem includerea, incepand cu etapa a doua, 1 iunie - 31 august, in cadrul Programului 2009 de innoire a parcului auto national a persoanelor juridice, a leasingului, precum si a vehiculelor utilitare usoare. Aceasta initiativa a venit si la propunerea Dacia", a spus Ion Glisca, vicepresedintele CNIPMMR.

Potrivit ultimelor date CNIPMMR, bilantul partial al primei etape a Programului de innoire a parcului auto la data de 6 mai arata ca din cele 20.000 de autoturisme disponibile s-au eliberat numai 7.000. Dacia este singura marca ce a reusit sa-si epuizeze cota alocata, de 1.731 de masini.

Vizualizari: 1520