rss

Stima de sine in exces, una din cauzele agresivitatii din trafic

  1. 20/07/2009
  2. Tags: agresivitate, campanie

Falsa si nejustificata stima de sine in exces (supraevaluarea eului) poate trece drept un alt factor cauzator de atitudine agresiva pe sosele.

 

Si cand spunem “supraevaluarea eului” banuim ca stiti ca nu este vorba despre supraevalurarea intelectuala. Ne referim la acea categorie pe care psihologii o numesc “frustratii de pe strada”.

 

Ii stim cu totii: posesori de masini scumpe, haine de firma cu emblema la vedere, telefoane mobile de ultima generatie etalate pe mese, ceafa lata si lanturi vizibile de la mare distanta.

 

In opinia psihologilor, violenta de pe sosele, manifestata sub toate formele, are drept cauza si infatuarea si incapacitatea unor astfel de persoane de a se afirma profesional si social.

 

Sunt binecunoscutii smecheri cu masini de lux, care isi permit mai mult ca oricine sa o ia pe contrasens dand flash-uri si claxonand, sa opreasca brusc sau sa vireze fara sa avertizeze. Ba mai mult, daca tu nu te dai la o parte sau stai cuminte la semafor si ii ignori, te alegi cu injuraturi, poate chiar si cu sicane mai tarziu.

 

Probabil nu exista sofer care sa nu-si fi tocat nervii la volan, sau ca simplu pieton, din cauza agresivitatii si manierelor acestei categorii de oameni.

 

“In asemenea situatii avem de a face cu persoane care, din capul locului, dispretuiesc legea si cred despre ceilalti ca sunt niste fraieri pentru ca se conformeaza normelor, legilor si valorilor societatii”, spune psihologul Hanibal Dumitrascu. “Ei se situeaza, pe ei insisi, deasupra legii si considera ca orice tip de comportament pe care il abordeaza in raporturile cu ceilalti este pe deplin justificat, pentru ca au sentimentul ca sunt intangibili si nu pot fi pedepsiti. E vorba bineinteles si de cultura banului, a discretionarilor. In general, li se pare ca totul li se cuvine. Trec pe rosu, depasesc viteza maxima permisa de lege, incalca linia continua, parcheaza unde nu e voie si, pur si simplu, isi considera partenerii de trafic niste jaloane. Cat despre pietoni, dispretul e si mai mare. Acesti indivizi considera ca cei care merg pe jos le sunt inferiori din punct de vedere social”, mai adauga psihologul.

 

 

In plus, au o placere nebuna de a “aborda” domnisoarele de pe strada sau dintr-o alta masina. Tot psihologii considera ca acest comportament este rezultatul unui complex sexual si a lipsei de maturitate. Ei folosesc semne vulgare sau cuvinte triviale, probabil menite sa le demonstreze masculinitatea. “Cu cat individul respectiv este mai imatur din punct de vedere cultural si educational, cu atat violenta limbajului sexual explicit este mai evidenta. Sunt persoane pe care le-am putea denumi «falologocentrice», adica vorbesc in termeni extrem de elogiosi de performantele lor sexuale, in realitate lucrurile fiind diametral opuse. Adica sunt complexati sexual”, explica Hanibal Dumitrascu.

 

In “Atlasul de mitocanie urbana”, care realizeaza in mod amuzant, dar atat de realist, o “zoologie umana”, sunt incluse si doua specii din categoria prezentata mai sus. Este vorba de “Marlanu de Dorobanti” si Cocalarul de trafic”:

 

Marlanu de Dorobanti

“Il recunosti dupa masina ostentativa, de obicei mare si alba, ceafa groasa de meltean sau dupa maioul cu sclipici etalat pe Radu Beller, la o cafea cu o femela din specia Pitipoanca de Companie., pe care o detine, imbraca si dezbraca, el si toata haita sa. Muschii lucrati gretos de atent, cele trei randuri de chei de pe masa, cele doua mobile batute in diamante, lasate cat mai la vedere, sunt numai cateva dintrele semnele ce iti arata ca ai avut ghinionul sa dai peste un asemenea specimen.”

 

 

Cocalarul de trafic

“Se evidentiaza prin agresivitatea sa excesiva, hormonii prost intrebuintati si gesturile sale ample cu cu unul dintre degetele membrelor superioare. Claxoneaza permanent, depaseste mereu randul de masini ce stau la stop, merge pe linia de tramvai, blocheaza intersectiile, elibereaza excesiv de multa saliva pe geamul deschis al masinii sale furate din Germania, vorbeste la mobil cat poate de tare si-normal- asculta manele la volum maxim.”

 

Oare este normal ca banul sa faca legea si pe sosele?! Oare sunt ei indreptatiti sa puna in pericol siguranta in trafic? Haideti sa facem din ei un exemplu de “ASA NU!”

 

 

 

 

Vizualizari: 2655