© 2024 Auto.ro
Popularul van compact de la Volkswagen, Touran, primeste un look dinamic in versiunea CrossTouran, care doreste sa indeparteze imaginea sobra printr-o serie de finisaje stilate, alaturi de cele mai de succes aspecte ale Touranului.
Dupa debutul lui CrossPolo si CrossGolf, producatorul german a dorit sa completeze gama de optiuni cu noul model crossover bazat pe van-ul de succes Touran. Astfel, Volkswagen a prezentat in 2006, la editia cu numarul 30 a Salonului Auto de la Bologna un nou membru al familiei “Cross” , VW CrossTouran. Adoptand o alura stilata cu tractiune pe fata, CrossTouran s-a prezentat ca un autovehicul practic si dinamic.
Modificarile de bun augur primite fata de Touran au vizat cateva dintre elementele care definesc exteriorul. Garda la sol masoara acum cu 12 mm mai mult iar cele mai notabile diferente sunt grila radiatorului cu aspect de crom mat, protectiile de jur-imprejurul caroseriei (sectiunile joase ale barelor de protectie, aparatorile de pe portiere) realizate din fibra de carbon plus un nou spoiler frontal. Farurile cu rama inchisa la culoare, pragurile laterale, pasajele rotilor si bandourile laterale realizate din material plastic rezistent, alaturi de proiectoarele de ceata se alatura listei de elemente exterioare puse la dispozitie de CrossTouran.
In ceea ce priveste interiorul, Volkswagen CrossTouran beneficiaza de un habitaclu spatios si confortabil, ceea ce reprezinta de fapt, punctul forte al masinii. Senzatia de spatiu este primul lucru pe care CrossTouran ti-l ofera, incepand cu postul de conducere si scaunul pasagerului din dreapta. Acestea sunt descrise prin inaltime, fapt ce iti asigura o vizibilitate excelenta, cat si prin confortul considerabil gratie ajustarilor lombare si volanului CrossTouran din piele perforata, reglabil in inaltime.Tabloul de bord are un design simplu, iar consola centrala beneficiaza de comenzi dispuse ergonomic.
Atentia la detalii a fost cea care a ajutat in mare parte la proiectarea multitudinii de spatii de depozitare, care abunda si care dealtfel, insumeaza 39 de compartimente, la fel ca si in cazul lui Touran.
Interiorul este luminos, datorita suprafetei vitrate considerabile, iar masina poate lua la bord sapte persoane (al treilea rand de scaune fiind optional), fiecare dintre pasageri avand scaune individuale.
Scaunele sunt usor de pliat, iar spatarul scaunului pasagerului din dreapta soferului poate fi rabatat si poate fi utilizat, in functie de optiune, ca suprafata de depozitare. Alaturi de aceasta posibilitate, se inscriu si masutele pliabile de pe spatarele scaunelor din fata.
In materie de siguranta, producatorul german ne asigura ca CrossTouran beneficiaza de o structura de rezistenta rigida, care ofera un grad si mai inalt de protectie pasiva, alaturi de o serie de sisteme de siguranta standard cum ar fi ESP-ul.
Primele impresii la volanul lui CrossTouran au fot unele pozitive. Modelul testat a fost cel echipat cu propulsorul de 1.9 TDI ce dezvolta 105 CP si un cuplu maxim de 250 Nm. Motorul lucreaza cu o cutie manuala in sase trepte, etajate lung pentru a exploata eficient turbodieselul de 1.9. Consumul mediu a fost de 7l/100km.
Din punct de vedere al stabilitatii, suspensiile ferme de inspiratie Caddy isi fac cu siguranta treaba. Manevrarea unui asemenea automobil se inscrie in limitele segmentului monovolumelor, fiind agreabila mai degraba la drum intins decat la manevrele efectuate in oras.
Pretul lui VW CrossTouran 1.9 TDI 105 CP cu optiuni ce includ: vopsea Deep Black Pearl Effect, aer conditionat “Climatronic”, volan multifunctional din piele, Parc Assist si faruri Bi-Xenon se ridica la 27.352 euro cu TVA inclus.
Din masuratorile efectuate de noi, am retinut:
-Demaraj 0-100km/h- 15,7 sec
-400 m cu start de pe loc- 19.3 sec
-Repriza 80-120km/h in tr 6- 16.4 sec
-Viteza maxima (data de constructor)- 175 km/h
Abaterea la indicatia vitezometrului:
-50 km/h - 48.4 real
-90 km/h – 87.4 real
-110 km/h- 105.5 real
-130 km/h- 126 real
-Spatiu de franare ( 100 km/h-0)- 52.8 m
-Timp de franare ( 100km/-0)- 3.8 sec
Mentiuni: automobilul era intr-o stare tehnica foarte buna, avea un rulaj de 4.500 km la bord, rezervorul era jumatate, starea asfaltului era buna, temperatura exterioara era de 34 grade Celsius iar viteza vantului era de 2.7 m/s.