Alfa Romeo MiTo in locul lui 147?
- 28/05/2008
-
Tags:
147, 149, Mito
Noul hatch italian atrage ca magnetul, bazandu-se pe un design de clasa intai, iar popularitatea de care se bucura ar putea insemna sfarsitul carierei lui 147, in sensul ca viitorul 149 ar urma sa aiba doar cinci usi si sa fie pozitionat drept un produs vadit premium.
Italienii vor sa vanda 300.000 de unitati in total din cele doua modele si, impartind actuala gama in MiTo/149, spera sa acopere mai multe nevoi ale clientelei.
MiTo urmeaza sa fi masina tinerilor, in timp ce 149 trebuie sa atraga cumparatorii trecuti de prima tinerete, cu o situatie materiala solida.
Se pare ca si motorizarile vor diferi, MiTo primind agregate mai mici, supraalimentate, ce vor avea puteri cuprinse intre 95 si 230 de cai (acestia din urma dezvoltati de varful de gama de 1,8 litri, de pe GTA).
149, pe de alta parte, va avea si propulsoare cu patru cilindri, dar varful de gama va fi un V6, de 3,2 litri si 265 CP.
MiTo va fi prezentat oficial in luna iunie (vanzarile vor debuta o luna mai tarziu), in timp ce 149 va veni doar in 2009.