© 2025 Auto.ro
Alpina va profita de editia din acest an a Salonului Auto International de la Geneva, eveniment programat sa ia startul la inceputul lunii viitoare, pentru a prezenta in fata lumii intregi urmatoarea generatie a modelului XD3.
Ascunde sub capota un motor turbo de 388 CP si are nevoie de numai 4.6 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Acestea sunt cele mai interesante detalii cu privire la noul Alpina XD3, un crossover diesel cu transmisie automata si tractiune integrala in standard.
Surprizele nu se opresc insa aici, automobilul companiei bavareze plusand cu o viteza maxima de 266 km/h si un consum mediu de carburant de 9.0 litri la 100 km. Pe scurt, compromisul perfect intre performanta si eleganta, ambalat intr-unul dintre cele mai atragatoare pachete estetice.
Pentru ca, vezi tu, exista viata si dupa propulsorul in sase cilindri, cu patru turbine si capacitatea trei litri. In afara celor 388 CP, noul Alpina XD3 mai impresioneaza si prin spoilerele fata / spate agresiv stilizate, evacuarea cvadrupla ori jantele de dimensiuni generoase.
In interior, automobilul companiei bavareze - care are la baza ultima generatie a modelului BMW X3, pune accentul in special pe calitatea materialelor, dar nu a fost neglijat nici aspectul vizual. De exemplu, instrumentele de bord din spatele volanului in trei spite au capatat un design proaspat.
Apoi, fiind vorba despre un BMW X3, dupa cum precizam si anterior, noul Alpina XD3 este disponibil la vanzare alaturi de toate sisteme de confort si siguranta oferite de crossoverul din Munchen. Inclusiv ceasuri digitale, pilot automat adaptiv sau recunoastere a gesturilor.