rss

Audi il va lansa pe Q5 la Salonul auto de la Los Angeles Show

  1. 01/11/2007
Audi va dizolva secretul din jurul lui Q5, cu ocazia salonului auto de la Los Angeles din aceasta luna, potrivit declaratiei unei surse din cadrul companiei, citata de celebrul site auto “Automotive News”.

Masina, in care germanii au investit 300 de milioane de euro, va intra in galeria selecta a celor 13 premiere mondiale ce vor fi prezentate la evenimentul din acest an din Orasul Ingerilor, urmand a avea un design destul de similar cu al fratelui mai mare Q7.

Constructiv, masina va avea la baza platforma tehnica a noului A4, urmand a oferi cunoscutul sistem de tractiune integrala quattro si o paleta de motoare destul de variata, din care nu vor lipsi propulsoarele pe benzina cu patru sau sase cilindri si tehnologie cu injectie directa (FSI) sau cele diesel de doi litri (patru cilindri) si trei litri (sase cilindri).

Top model va fi insa o versiune S-Line, ce va avea sub capota V8-ul de 4,2 litri si 350 CP de pe Q7, ce-si va transmite cel mai probabil intreaga forta via o cutie de viteze cu sapte trepte de tip DSG (disponibila optional si pe celelalte motorizari).

In afara de motorizarile puternice, Q5 va mai avea ca dotari-vedeta un sistem de suspensii pneumatice ajustabile si un sistem de asistare la coborarea pantelor; totusi, spre deosebire de Q7, el nu va oferi locuri la interior decat pentru cinci pasageri.

Audi Q5 va debuta pe piata europeana in vara anului viitor, unde va avea de infruntat o concurenta puternica venita din partea unor rivali precum Mercedes-Benz GLK, BMW X3 si, de ce nu, viitoarele Volvo XC60 si Lexus RX.
Vizualizari: 462