BMW scapa de actiunile de la Tritec
- 13/07/2007
-
Tags:
BMW , BMW, Chrysler, Tritec
Pachetul de 50% din actiuni pe care bavarezii le mai detineau la fabricantul brazilian de motoare Tritec i-a fost cedat lui Chrysler, americanii fiind acum liberi sa vanda intreaga companie sud-americana cui doresc.
Tritec a fost formata in 1997 de catre numarul trei din Detroit si Rover (pe atunci aflata in proprietatea lui BMW) pentru a dezvolta un motor cu patru cilindri destinat unor masini de dimensiuni reduse.
Dupa ce a scapat insa de Rover in 2000, BMW si-a pastrat pachetul de actiuni detinut in aceasta firma pentru a face rost de un motor pentru prima generatie a lui MINI.
Pe celalalt mal al Oceanului Atlantic, agregatele Tritec au fost folosite de Chrysler pentru a-l propulsa pe PT Cruiser, dar ele au ajuns in cele din urma pana si sub capota modelului chinezesc Chery A15.
Astazi, mai multe concerne din China s-au aratat interesate de fabrica braziliana, care are o capacitate de productie respectabila de circa 250.000 de unitati anual; in plus, motorul dezvoltat initial de Chrysler si BMW-Rover este suficient de modern pentru a indeplini normele de poluare europene si americane, ceea ce le-ar permite chinezilor sa exporte in zonele respective masini echipate cu acest propulsor.