rss

C-cactus concept va fi noul Citroen 2CV (cu video)

  1. 04/04/2008
  2. Tags: C-cactus concept, Citroen 2CV

Presa germana speculeaza intens reinvierea legendarului Citroen 2CV, dar nu este nimic nou sub Soare, in sensul ca, de cand productia lui a fost oprita in 1990, aproape in fiecare an a existat un val de zvonuri.

Totusi, avand in vedere ca legendara masina implineste anul acesta 60 de primaveri, s-ar putea ca de aceasta data sa existe un sambure de adevar.

Cei care au pornit zvonul sunt convinsi ca la Salonul Auto de la Paris va fi expus un concept, care va primi propulsorul cu trei cilindri in linie (68 CP) de pe C1. Numai ca acest motor este un produs Toyota, ceea ce ridica cateva semne de intrebare, desi nu vedem de ce piata ar primi atfel decat cu entuziasm inca un mini retro, dupa ce MINI si Fiat 500 au avut un succes incredibil.

In acelasi timp, exista voci care sustin ca noul Citroen 2CV (prezentat mai jos in cateva schite) va prelua numeroase elemente de pe conceptul C-cactus, prezentat anul trecut, la Frankfurt, ceea ce a determinat multa lume sa declare ca "Citroen C-cactus va fi noul 2CV".

La vremea sa, 2CV a fost o reusita la fel de mare ca MINI-ul si 500-le de epoca, in cariera de 42 de ani vanzandu-se in 5,1 milioane de exemplare, dintre care foarte multe sunt si azi in stare de functionare.

Vizualizari: 1149