© 2024 Auto.ro
Pentru aceia dintre dumneavoastra care credeti ca taximetristii independenti din Bucuresti practica tarife exorbitante atunci cand vine vorba de o cursa intre Aeroportul Henri Coanda si centrul Capitalei, va spunem ca acestea sunt egale cu zero comparativ cu cele care exista in alte parti.
Recordul mondial la acest capitol este detinut fara doar si poate de capitala Irak-ului, Baghdad, unde un taxi te duce de la aeroport pana in asa-numita "Zone Verde" - spatiul de siguranta maxima care este pazit de trupele din armata americana - pentru, atentie, 7.500 de dolari (4.800 de euro)!
Traseul in cauza masoara numai 12 kilometri, include autostrada Qadisiyah, pentru parcurgerea acestuia fiind necesara in conditiile actuale o jumatate de ora.
Pretul unei astfel de curse cu taxiul este direct proportionala cu pericolul imens la care se expun soferii, dar si clientii, tinand cont de faptul ca avem de-a face cu cea mai periculoasa zona din Irak, unde actioneaza bande de teroristi care rapesc turistii si afaceristii straini si ii vand apoi pentru 200.000-300.000 de dolari.
Mai mult, termenul de "taxi" este relativ pentru ca in fapt este vorba de un mic convoi de autovehicule blindate Rhino Runner (foto jos), escortate de soldatii americani, care fac acest traseu de mai multe ori pe zi, fiind cea mai sigura cale de acces catre centrul Baghdad-ului.