© 2024 Auto.ro
Alianta cu Chrysler este pentru Fiat un "bilet de loterie", care poate sa nu valoreze nimic in cazul in care constructorul auto american nu se redreseaza, a declarat presedintele grupului italian, Sergio Marchionne, pentru Wall Street Journal.
In cadrul aliantei Chrysler-Fiat, anuntata pe 20 ianuarie, constructorul auto italian urmeaza sa achizitioneze 35% din Chrysler, in schimbul accesului la tehnologie. Cele doua parti au semnat un acord neangajant care va fi finalizat in aprilie.
Potrivit
lui Marchionne, Fiat va studia structura productiei si finantele
producatorului american, inainte ca grupul sa prezinte, pe 17
februarie, guvernului SUA strategia de afaceri pentru a dovedi ca este
viabil, in baza careia ar trebui sa primeasca o finantare de 4 miliarde de dolari.
"Nu vreau sa am 35% din nimic pentru urmatorii cinci ani. Scopul meu este de a obtine, eventual, bani", a precizat oficialul, preluat de Mediafax.
El considera ca producatorul auto american poate fi viabil, insa nu este sigur ca grupul are nevoie de cele trei marci pe care le construieste, respectiv Chrysler, Dodge si Jeep.
Chrysler va avea nevoie de trei miliarde dolari pentru a dezvolta noi vehicule cu tehnologia Fiat, a estimat Marchionne.
Parteneriatul va permite Fiat sa revina pe piata americana, unde poate exporta, in primul rand, modelul Fiat 500.
Sursa: Bloombiz