rss

Claudiu David merge in Campionatul Mondial de Raliuri

  1. 13/02/2007
  2. Tags: Omv bixxol rally team
Claudiu David, pilotul care a terminat anul trecut pe locul doi in clasamentul general din intrecerea interna, va lua startul in 2007 in Campionatul Mondial, in P-WRC, in etapele din Argentina (4 – 6 mai 2007), Japonia (26 – 28 octombrie 2007) si Marea Britanie (30 noiembrie – 2 decembrie 2007).

“Faptul ca voi concura la trei etape din Mondial este un vis pentru care am muncit foarte mult si nu credeam ca mai poate deveni realitate. Cele trei raliuri din programul nostru sunt foarte dificile, insa sper ca vom obtine acolo rezultate cat mai bune pentru echipa OMV BIXXOL”, a spus Claudiu David, care va concura in Campionatul Mondial avand-o in dreapta sa pe Mihaela Beldie.

Regulamentul FIA pentru grupa N, care permite unei echipe sa foloseasca piloti diferiti pe parcursul unui sezon competitional, este folosit de catre echipa OMV BIXXOL pentru a-i arunca in lupta de pe specialele din mondialul de raliuri pe cei mai buni piloti din centrul si estul Europei.

In 2007, OMV BIXXOL Rally Team va concura la toate cele 8 etape incluse in calendarul Campionatului Mondial de Raliuri (grupa N).


In afara romanului Claudiu David, vor mai lua startul pentru echipa mondiala OMV BIXXOL Andrej Jereb (Slovenia), Balazs Benik (Ungaria) si Yassen Popov (Bulgaria).

„Sunt singurul debutant in campionatul mondial din cadrul acestei echipe si sunt convins ca nu voi avea o misiune usoara. In Argentina principalul obiectiv este acela de a ma acomoda cu inginerii si mecanicii de la Stohl Racing si cu noua masina, un Mitsubishi Lancer Evo IX. Voi incerca sa profit la maximum de sansa pe care mi-au acordat-o OMV Romania si PETROM in acest sezon”, a completat Claudiu David.

In afara celor trei etape din mondialul de raliuri, romanul va lua startul si intr-o etapa din Campionatul European – Raliul Waldviertel Austria  - programat in perioada 8 – 10 noiembrie 2007.
Vizualizari: 909