© 2024 Auto.ro
Sa construiesti un automobil electric nu este deloc o sarcina usoara. Mult mai greu decat sa proiectezi, dezvolti si testezi o astfel de masina este insa... sa obtii profit de pe urma acesteia.
Fiat este unul dintre putinii producatori de automobile care se pot mandri cu un model complet electric in gama. Ce este drept, micul 500e se vinde numai in doua state americane - California si Oregon.
Si totusi, daca ar putea schimba ceva, italienii ar renunta complet la masina echipata cu un motor de 111 CP si o baterie de 24 KWh. Dar nu neaparat din cauza ca nimeni nu plateste 32.995 de dolari pe ea.
Principala problema a oficialilor Fiat este profitul. Sau, mai corect spus, lipsa acestuia, producatorul de automobile pierzand pana la 20.000 de dolari cu fiecare exemplar 500e comercializat.
Informatia vine chiar de la Sergio Marchionne, seful Grupului FCA. Asadar, nici vorba de cine stie ce campanii si / sau conspiratii care sa tina departe marile companii de masinile electrice.
Pe acelasi subiect, un raport anterior sugera ca si General Motors se confrunta cu o situatie similara. Americanii ar ramane cu o gaura in buget de 9.000 de dolari la fiecare Chevrolet Bolt livrat.
Revenind la Fiat 500e, mica electrica are o autonomie 135 km si ofera numeroase echipamente in dotarea standard. Inclusiv sapte airbag-uri, climatizare automata, scaune fata incalzite si senzori de parcare.