© 2025 Auto.ro
Bogdan Marisca a izbutit sa treaca in fruntea clasamentului general in prima proba a zilei secunde.
Apoi a mers ceas si si-a adjudecat Raliul Banatului Montan, runda secunda a campionatului.
Probe speciale cu viteze foarte mari si suprafete cu aderenta diferita. Cam aceasta este, pe scurt, caracterizarea Raliului Banatului Montan, etapa a doua a intrecerii interne de specialitate. O runda care le-a placut protagonistilor CRR, dar pe care, tot ei, au caracterizat-o drept una in care se merge, pe fiecare kilometru, cu riscuri maxime.
Dovada cea mai buna ca a fost un raliu cu probe cronometrate care pun probleme este oferita si de faptul ca numai 36 de masini au terminat intrecerea, alte 17 parasind lupta inainte de final. Iar pe lista celor care au fost obligati sa se opreasca inainte de termen figureaza nume precum cele ale lui Baldescu, Pitigoi, Leu.
Victoria i-a revenit lui Bogdan Marisca, pilotul care cistiga titlul in 2005 si a ocupat locul secund in prima etapa din acest an. Clujeanul si-a adjudecat si prima pozitie in Cupa Mitsubishi, fiind la al doilea succes consecutiv in acest an.
Pe locul secund a sosit Tempestini, iar pe 3 Raspopa, cel care a fost cel mai spectaculos pilot al acestui raliu. Mai mult, el putea obtine chiar locul secund daca oficialii nu il penalizau cu un minut. O decizie cel putin discutabila, lucru probat de faptul ca a fost validata dupa discutii extrem de lungi, care au condus si la aminarea festivitatii de premiere, si care avea sa inflameze spiritele.
Victorii probe speciale: Raspopa 5, Marisca 4, Tempestini 1. Lideri succesivi: Tempestini PS1-2, Marisca PS3- final.
Clasament final FIA: 1. Marisca/ Itu (Mitsubishi EVO 9), 2. Tempestini/ Pulpea (Subaru Impreza STI), 3. Raspopa/ Colceriu (Renault S 1600), 4. Ungur/Jucan (Subaru Impreza N11), 5. Aur/ Hangu (Mitsubishi EVO 9), 6. Cismaru/ Lazar (Mitsubishi EVO 9), 7. Porcisteanu/ Dobre (Citroen Saxo), 8.Vergitis/ Ivan (Fiat Punto).