Dacia a pierdut 10 milioane de euro
- 01/04/2008
-
Tags:
Greva, Sad
Desi nici sindicatele, nisi conducerea
Dacia nu au facut declaratii referitor la pagubele inregistrate din cauza grevei, surse din cadrul companiei vehiculeaza pierderi in valoare de aproximativ 10 milioane de euro!
Si aceasta suma va creste, avand in vedere ca inainte de declansarea protestului
Dacia producea 50 de automobile pe ora iar greva a intrat in a doua saptamana si nu se intrevad sanse reale sa ia sfarsit foarte curand. La negocierile de luni, patronatul a oferit aceeasi crestere salariala medie de 250 de lei, dar sindicalistii nu renunta la suma de 550 de lei.
Sindicatul Automobile Dacia (
SAD) a depus la Tribunalul Arges listele cu angajatii care au semnat pentru declansarea grevei, dupa ce conducerea uzinei de la
Mioveni a depus o cerere la acelasi tribunal prin care solicita declararea grevei ilegala, pe motiv ca la aceasta participa mai putin de jumatate dintre angajati si nu 80%, asa cum sustine sindicatul.
Va reamintim ca
protestul a izbucnit saptamana trecuta , iar SAD a intocmit o lista cu 14 revendicari, printre cele mai importante numarandu-se marirea salariilor cu 550 de lei in doua transe si prime de Paste si de Craciun in valoare de 50% din salariul mediu brut.