rss

Dacia este la mare cautare in Europa

  1. 15/04/2008
Dupa cum informeaza Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA), numarul inmatricularilor de masini noi in Romania a crescut in primul trimestru al acestui an cu 23,6%, la 74.028 unitati, de la 59.910 unitati in perioada similara din 2007.

Numarul de automobile Dacia inmatriculate in Europa a urcat in primele trei luni cu 35,7%, la 46.512 unitati, iar cota de piata a companiei autohtone a avansat de la 0,8 % in aceeasi perioada a anului trecut, la 1,1%.

In Europa Occidentala, numarul de masini Dacia a urcat in intervalul mentionat cu 80%, la 24.692 unitati. Cota detinuta de companie pe aceasta piata a crescut la 0,6%, de la 0,3% in primele trei luni din 2007.

In luna martie, avansul inregistrat de Dacia s-a situat la 0,3%, fiind inmatriculate 15.252 unitati.

Tara noastra a ocupat locul al doilea in Europa in privinta ratei de crestere, fiind devansata de Lituania cu un avans de 51%, se arata in raportul ACEA.

In luna martie, avansul din Romania a fost de 3,4%, la un numar de 23.110 de autoturisme, comparativ cu cele 22.354 de masini inmatriculate in martie 2007. In functie de numarul de masini inmatriculate, Romania se afla la finele primelor trei luni ale anului pe pozitia a 12-a in Europa.

Pe primele trei locuri se afla Germania, cu 735.914 unitati (crestere de 2,6%), Marea Britanie, cu 683.349 unitati (declin de 0,7%) si Italia, cu 663.532 unitati (scadere de 10%).

In Europa, numarul inmatricularilor de masini noi a scazut, in primele trei luni, cu 1,7%, la 4,15 milioane de autoturisme, de la 4,22 milioane de unitati in perioada similara din 2007.

In acelasi timp, declinul anual din martie a fost de 9,5%, la 1,65 milioane unitati.
Vizualizari: 482