© 2024 Auto.ro
Lincoln a pastrat binisor secretul acestui hatch ce seamana destul de mult cu vechiul Renault Megane, presa afland ca marca de lux Ford va prezenta un concept misterios la Detroit cu doar cateva zile inainte de debutul salonului.
Deocamdata, nu si-a luat nimeni inima in dinti sa imprastie in stanga si in dreapta zvonuri privind o eventuala productie de serie, insa dimensiunile simlare cu ale unui Ford Focus si setea pietei pentru modele premium entry-level ar putea schimba datele problemei.
Ca orice concept, Concept C propune cateva dotari pe care nu le vom vedea in sectorul premium al clasei compacte inainte de, sa zicem, 2020: usi cu deschidere in oglinda, un habitaclu simplu si elegant ce abunda de piele alba si lemn din cea mai buna calitate, acces la Internet via Bluetooth si... o companioana virtuala pe nume EVA, cu care poti face conversatie si care iti poate oferi toate informatiile legate de masina atunci cand le vei cere.
"Tipa" e atat de desteapta, incat iti poate simti starea de spirit in functie de voce si stilul de condus, sugerand o melodie din playlist-ul sistemului SYNC care sa se potriveasca situatiei.
Mai intereseaza pe cineva ca masina are sub capota un motor turbo de 1,6 litri din generatia Ecoboost, capabil de 180 CP si un consum extern de doar 5,5 litri/100 km.