Lamborghini nu este singurul constructor italian care s-a prezentat la
Salonul Auto de la Detroit. Cei de la
Maserati au luat si ei drumul evenimentului nord-american, pe care l-au atacat in forta: au prezentat in premiera modelul
Quattroporte Sport GTS.
Asa cum zvonurile anuntau inca de luna trecuta, sub capota noului
supercar venit din "Cizma" se afla agregatul V8 de 4.7 litri care propulseaza si versiunea
Quattroporte S, cu deosebirea ca acum dezvolta 439 CP, cu 9 "cai" mai mult. Deosebirile dintre cele doua versiuni nu se limiteaza, insa, la cai putere. Intrucat
Maserati Quattroporte Sport GTS se vrea un sportiv mai sportiv decat sportivul
Quattroporte S, inginerii italieni au imbunatatit
suspensiile, au coborat garda la sol, au modificat software-ul responsabil cu managementul transmisiei si au montat un
sistem de evacuare cu valve pneumatice, pentru obtinerea unui sunet special.
La nivel exterior se remarca grila neagra imensa, "ornata" cu lamele verticale,
Tridentul cu insertii rosii si nuanta neagra "
Noir Titanex" omniprezenta. De altfel, negru si rosu sunt nuantele regasite si la interior, usor modificat si imbracat in piele
Alcantara.
Pentru galerie foto completa
dati click aici .