rss

DiMora Natalia SLS 2 va fi facut din roca vulcanica!

  1. 14/08/2008
  2. Tags: Barotex, DiMora, Natalia SLS 2, V16

Oarecum obscurul fabricant american are ambitia de a produce cea mai luxoasa si mai avansata tehnologic limuzina din lume, pe care este gata sa o livreze oricui este in stare sa plateasca pretul de doua milioane de $.

Deocamdata, in afara unor creatii grafice realizate pe computer, nimeni nu a vazut ceva concret despre aceasta masina, insa pe zi ce trece aflam tot mai multe date care mai de care mai naucitoare. Ultima gaselnita: o constructie din roca vulcanica!

OK, nu va duceti cu gandul pana intr-acolo incat sa credeti ca masina va arata ca un bloc de piatra: tehnologia presupune crearea unui material similar cu fibra de carbon, folosindu-se roca vulcanica in loc de produse petroliere.

Specialisti in aceasta “magie” industriala sunt cei de la Barotex Technology Corporation, cu care DiMora a incheiat deja un parteneriat in urma caruia primii vor livra ambitiosului constructor auto cel mai rezistent si durabil material folosit vreodata la fabricarea unui automobil. In plus, realizarea fibrei Barotex este si mai ecologica, necesitand mai putina energie in procesul de creare decat fibra de carbon, iar materialul rezultat este ignifug.

DiMora va folosi aceasta interesanta inventie pentru fabricarea anumitor panouri de caroserie si a sasiului, intreaga masina urmand a cantari cu aproximativ jumatate de tona mai putin decat sedan-urile de superlux cu care va concura (Rolls Royce Phantom sau Maybach 57/62); intre timp, rigiditatea torsionala va fi mult mai buna decat a concurentilor, un lucru absolut necesar daca ne gandim ca motorul V16 cu care va fi echipata Natalia SLS 2 va avea 1.200 CP.

Ca un ultim amanunt picant, numele sau este Volcano...

Vizualizari: 1318