rss

F1: Motoarele pot fi dezvoltate dupa 5 ani

  1. 14/01/2008
Echipele de Formula 1 au cazut de acord sa inceapa dezvoltarea motoarelor dupa 5 ani, in loc de 10 ani cum se stabilise initial.

Aceasta decizie fusese luata de comun acord cu FIA ca masura de reducere a costurilor. In plus, se ia in calcul si o limitare a bugetelor anuale la 150 milioane de dolari, dar deja Ferrari s-a pronuntat contra acestei masuri, fiind insa singura grupare care a adoptat aceasta pozitie.

Sefii echipelor s-au intalnit in weekend cu conducerea FIA, la Paris, si au discutat mai multe decizii, printre care reducerea folosirii tunelelor de vant si a computerelor.

Daca reprezentantii echipelor nu au fost de acord cu aceste lucruri, sedinta a fost productiva si s-a obtinut o scurtare a perioadei de "inghetare" a dezvoltarii motoarelor de la 10 ani la 5 ani.

In concluzie, se va incepe lucrul la noi motoare in 2013. S-a stabilit in acelasi timp ca aceste noi propulsoare sa fie mai ecologice si mai eficiente financiar decat actualele V8-uri de 2,4 litri. Un regulament provizoriu vizavi de noile motoare va fi prezentat echipelor de catre FIA in urmatorii doi ani.
Vizualizari: 341