© 2025 Auto.ro
Cei doi piloti de la McLaren-Mercedes, britanicul Lewis Hamilton si finlandezul Heikki Kovalainen, au fost retrogradati cate cinci pozitii pe grila de start a Marelui Premiu al Malaeziei, deoarece si-au blocat adversarii in timpul calificarilor din aceasta dimineata.
Hamilton si Kovalainen au fost investigati de catre comisarii de cursa dupa ce au fost acuzati ca in finalul calificarilor i-au blocat pe Nick Heidfeld (BMW) si pe Fernando Alonso (Renault).
Driverii de la McLaren rulau la relanti in drumul catre standuri dupa ce incheiasera ultimul lor tur rapid din calificari, in timp ce alti piloti inca efectuau tururi cronometrate. Dupa cateva ore de deliberari, comisarii de cursa au decis ca Hamilton si Kovalainen trebuie penalizati pentru ceea ce au facut.
Un purtator de cuvant al celor de la McLaren a confirmat ca ambii piloti au fost retrogradati si a anuntat ca team-ul anglo-german nu va face apel la aceasta decizie.
Hamilton a fost penalizat pentru blocarea lui Heidfeld, in timp ce Kovalainen a fost pedepsit pentru blocarea atat a lui Heidfeld, cat si a lui Alonso.
In aceste conditii, Kovalainen va lua startul in cursa de maine dimineata (ora Romaniei 9:00) de pe locul 8, iar Hamilton de pe locul 9.
GRILA DE START PENTRU MP AL MALAEZIEI (dupa penalizarea celor de la McLaren):
1. MASSA Ferrari |
2. Raikkonen Ferrari |
3. Trulli Toyota |
4. Kubica BMW Sauber |
5. Heidfeld BMW Sauber |
6. Webber Red Bull-Renault |
7. Alonso Renault |
8. Kovalainen McLaren-Mercedes * |
9. Hamilton McLaren-Mercedes * |
10. Glock Toyota |
11. Button Honda |
12. Coulthard Red Bull-Renault |
13. Piquet Jr. Renault |
14. Barrichello Honda |
15. Vettel Toro Rosso-Ferrari |
16. Rosberg Williams-Toyota |
17. Fisichella Force India-Ferrari |
18. Bourdais Toro Rosso-Ferrari |
19. Sato Super Aguri-Honda |
20. Sutil Force India-Ferrari |
21. Davidson Super Aguri-Honda |
22. Nakajima Williams-Toyota ** |
* Penalizati pentru blocarea altor piloti |
** Penalizat pentru accidentul provocat in Australia |