rss

Ford extinde perioada destinata predarii ofertelor pentru Jaguar si Land Rover

  1. 21/09/2007
  2. Tags: Ford, Jaguar, Land Rover
Termenul final de depunere a ofertelor de achizitie a celor doua marci PAG exipra la sfarsitul acestei luni, insa americanii au luat acum decizia de a-l extinde cu inca doua saptamani, drept cauza a acestei decizii fiind suspectata o problema cu creditele.

Nici un motiv oficial nu a fost comunicat, insa cei ramasi in cursa cred ca intarzierea le va da mai mult timp sa gaseasca resurse de finantare pe o piata mondiala din ce in ce mai restransa.

Totusi, Ford poate sta linistit, avand in vedere ca in jur de sase grupuri sunt gata sa plateasca pentru a pune mana pe cele doua companii britanice (printre ele, indienii de la Tata, One Equity Partners LLC – compania de investitii private a lui JPMorgan Chase – si Cerberus Capital Management LLC – actualul “patron” al lui Chrylser).

In plus, posibilii clienti pot profita de reducerea dobanzii de referinta la dolar (decizie luata marti de Rezerva Federala a SUA) pentru a-si securiza programele de finantare, desi industria auto, precum bine se stie, are oricum un carcater destul de instabil.
Vizualizari: 816