rss

Ford investeste 16 milioane euro pentru a obtine autorizatia de mediu

  1. 10/02/2009
  2. Tags: euro, Ford Craiova, Ford romania

Directorul uzinei Ford Craiova, Dionisio Campos, a anuntat, ieri, in cadrul unei dezbateri publice la Primaria Craiova, ca Ford Romania a prevazut alocarea a 16 milioane euro pentru imbunatatirea conditiilor de mediu in fabrica.

“Va asigur ca aceasta uzina va fi un model pentru industria automobilistica. O vom trata asa cum tratam pe celelalte fabrici. Pentru inceput, ne preocupa certificatul ISO 140001, de mediu. Suntem in proces de a imbunatati infrastructura existenta. Vom interveni si la statia de epurare a apelor uzate din fabrica. Printre primele investitii pe care le-a realizat Ford Romania la Craiova sunt cele de mediu“, a declarat Dionisio Campos in cadrul dezbaterii.

Directorul Ford Craiova a participat la dezbaterea publica organizata de Primaria Craiova in vederea obtinerii autorizatiei integrate de mediu pentru sectiile de turnatorie, motor si cutii de viteze ale fabricii craiovene.

In timpul dezbaterii publice, autoritatile locale au analizat documentatia depusa de SC Ford Romania SA, pentru obtinerea autorizatiei de mediu. Potrivit Monicai Mateescu, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Dolj, procedura de obtinere a autorizatiei integrate de mediu se va incheia in luna aprilie a anului acesta.

Sursa: Bloombiz 

 

Vizualizari: 1387