Formula 1, Bahrain, cursa: Massa n-a avut probleme
- 15/04/2007
-
Tags:
Bahrain, Formula 1, Massa
Massa a fost cel mai rapid in antrenamentele libere si in calificarile de la Sepang, dar cursa respectiva a fost dominata de McLaren, Alonso izbutind sa cistige. In Bahrain insa, lucrurile s-au schimbat. Brazilianul si-a adjudecat prima pozitie pe grila de start, iar apoi a facut o cursa perfecta, terminind primul fara emotii.
Hamilton, plecat al doilea, l-a secondat pe Massa. Pozitia a treia a podiumului i-a revenit lui Raikkonen, care a izbutit sa-l depaseasca pe Alonso, cu ajutorul mecanicilor si startegilor echipei, la prima trecere pe la boxe. Apoi, Kimi s-a distantat constant, si n-a mai avut probleme, in timp ce campionul lumii avea sa fie marele perdant.
Pentru ca Fernando nu a cedat doar locul 3 celor de la Ferrari, ci si pozitia a patra, lui Heidfeld, care a reusit o depasire extrem de spectaculoasa. Germanul a fost revelatia intrecerii si a probat din nou ca BMW Sauber este anul acesta intr-un real progres, lucru confirmat si de faptul ca polonezul Kubica a terminat intrecerea pe pozitia a sasea.
Trulli si Fisichella au obtinut ultimele locuri in puncte, Renault continuind sa fie departe de prestatiile care i-au adus doua titluri supreme consecutive. Este si vina materialului de concurs, lucru recunoscut de Briatore, dar este vorba, evident, si de lipsa unui pilot capabil sa depaseasca acest handicap.
Clasament cursa
1. Massa Ferrari 1h33:27.515
2. Hamilton McLaren-Mercedes +2.360
3. Raikkonen Ferrari + 10.839
4. Heidfeld BMW Sauber + 13.831
5. Alonso McLaren-Mercedes + 14.426
6. Kubica BMW Sauber + 45.529
7. Trulli Toyota + 1:21.371
8. Fisichella Renault + 1:21.701
Clasati: 9. Kovalainen (Renault) la 1:29.411, 10. Rosberg (Williams-Toyota) la 1:29.916, 11. Wurz (Williams-Toyota), 12. R. Schumacher (Toyota), 13. Barrichello (Honda)- toti la un tur, 14. Albers (Spyker-Ferrari) la doua tururi, 15. Sutil (Spyker-Ferrari) la 4 tururi.
Abandonuri: Davidson (turul 52), Webber (42), Coulthard (37), Sato (35), Liuzzi (27), Button (1), Speed (1).
Clasamente generale
Piloti
1. Alonso 22
2. Raikkonen 22
3. Hamilton 22
4. Massa 17
Constructori
1. McLaren-Mercedes 44
2. Ferrari 39
3. BMW Sauber 18
4. Renault 9