Hot Wheels de la Honda (cu galerie foto)
- 25/04/2008
-
Tags:
Guillermo gonzalez, Mattel
Primul Hot Wheels a fost creat de producatorul american de jucarii Mattel in 1968 si acest concept s-a bucurat de un succes imens de-a lungul timpului, desi era doar o macheta la scara 1/64.
Pentru a celebra 40 de ani de activitate, Mattel a invitat toti constructorii auto sa ia parte la concursul Hot Wheels Designer's Challenge. Competitia a debutat la editia de anul trecut a expozitiei Specialty Equipment Market Association (SEMA). Au fost selectate creatiile celor de la Chevrolet, Dodge, Ford, Honda, Lotus si Mitsubishi, insa cea mai impresionata a fost lucrarea japonezilor de la Honda, care va aparea pe piata in mai.
"Honda Racer combina traditia Honda in cursele auto cu reputatia Hot Wheels pentru viteza, putere, performante si atitudine", a declarat Guillermo Gonzalez, senior designer al Honda R&D Americas Inc. si, totodata, designerul modelului Honda Racer. "Intregul concept se bazeaza pe ideea noastra despre "masina suprema de curse"", a mai spus Gonzalez.
Creatia celor de la Honda are un sasiu in forma literei "H", ceea ce permite plasarea pilotului pe orice parte a motorului V-10 VTEC de (ATENTIE!) 20.0 litri, iar unele elemente de design exterior sunt inspirate die experienta japonezilor in Formula 1.
Singura cerinta a celor de la Mattel pentru acest concurs a fost ca masinutele sa fie capabile sa parcurga un tur pe pista miniaturala Hot Wheels.