BMW Serie 1 nu a trezit mari simpatii in ceea ce priveste designul si spatiul interior, insa BMW insista in aceasta directie cu noua versiune Coupe, practic un hatch caruia i s-a atasat, din nou destul de controversat, un portbagaj exterior scurt.
Ceea ce are insa Serie 1 Coupe si nu are nici un alt "var" de al sau (ori model de clasa compacta premium) este un motor biturbo de trei litri, capabil de 306 CP.
Acesta este si modelul expus la salonul bucurestean, o masina care, pentru aproximativ
35.000 de euro, ofera posiblitatea de a ajunge la
100 km/h in numai 5,3 secunde, adica
mai repede decat un Porsche Cayman.
Cei care nu si-au vandut sufletul performantelor obtinute cu orice pret au insa posibilitatea de a opta pentru noul propulsor turbodiesel de
doi litri cilindree si 204 CP (asadar, 102 CP pe litru!), al carui cuplu de
400 Nm e suficient de
mare pentru a te duce pana la "suta" in sapte secunde; intre timp, consumul mediu se va intepeni la doar
5,2 litri/100 km.
Oricum ar fi, nu ai cum sa cumperi deocamdata un propulsor mai slab de
177 CP, aceasta fiind cifra trecuta in dreptul puterii versiunii
120d Coupe - o masina echipata cu acelasi doi litri diesel, dar supraalimentat de o singura turbina.
Ce se pierde insa la performante se castiga la consum, masina multumindu-se cu doar
4,8 litri/100 km/h, in conditiile in care tot vei fi in stare sa intreci un hot-hatch gratie unei probe 0-100 km/h acoperita in numai 7,6 secunde...