rss

Informatii suplimentare despre Saab XWD

  1. 11/07/2007
  2. Tags: Saab, Saab 9-3, Xwd
Precum bine stiti, Saab 9-3 este disponbil din momentul efectuarii operatiunii de facelift si cu un sistem de tractiune integrala permanenta, menit sa il aduca cat mai aproape de calitatile dinamice ale unora dintre modelele considerate concurente – BMW Seria 3 sau Audi A4.

Auto.ro va pune acum la dispozitie mai multe date despre sistemul folosit de modelul mediu al suedezilor, oarecum putin mediatizat in tot acest rastimp.

Asadar, avem de-a face cu o tehnologie dezvoltata impreuna cu specialistul Haldex, ce are la baza un diferential central controlat electronic capabil sa distribuie cuplul intre punti intr-o fractiune de secunda ori de cate ori sistemul “simte” ca o roata sau rotile uneia din ele patineaza.

Important agent de paza al mentinerii ordinii si disciplinii la nivelul tractiunii si stabilitatii masinii, XWD este capabil sa imparta momentul si intre roti, pana la 85% din acesta putand fi distribuit unei singure roti daca aceasta este capabila sa scoata masina la liman.

In restul timpului, cand conditiile de drum sunt normale, motorul arunca 96% din forta dezvoltata catre rotile din fata pentru a mentine consumul de combustibil in limite normale.

XWD reprezinta cea de-a patra generatie de sisteme de tip AWD al lui Haldex, pe Saab urmand a face echipa, deocamdata, doar cu motorul V6 de 280 CP de pe versiunea Aero.
Vizualizari: 1274