© 2024 Auto.ro
Inmatricularile de masini noi au urcat cu 10,28% in luna august comparativ cu aceeasi luna a anului precedent, fiind inregistrate 11.078 vehicule noi. Totusi, in primele opt luni ale anului, piata auto de masini noi a afisat o scadere de 11,68%, cu 49.006 inmatriculari noi.
Conform datelor Directiei Regim Permise Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), in luna a opta a anului curent au fost inregistrate 39 mopede si motociclete, in scadere cu 14,72% fata de luna august 2010.
O crestere de 3,26% fata de august 2010 a fost afisata la autoturisme, cu 8.747 unitati inmatriculate. Tot in aceeasi perioada au fost inmatriculate 33 de autobuze si microbuze.
De cealalta parte, in categoria vehiculelor pentru transportul marfurilor, inmatricularile noi au cunoscut o crestere de 65,69%, in luna august 2011 inregistrandu-se 1.241 inmatriculari noi, comparativ cu 749 inregistrate in luna august a anului trecut.
Cea mai vanduta marca ramane si in luna august Dacia, cu 2.151 exemplare inmatriculate. Totusi, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, constructorul roman a inregistrat o scadere de 27,18%. Pe locul doi s-a situat Volkswagen, cu 1.028 unitati si o crestere de 56,71% fata de august 2010.
Topul este completat de Skoda, cu 853 unitati si o evolutie de 42,20%, si de Renault, cu 807 masini si o crestere de 16,54% comparativ cu august 2010.
Cele mai exotice marci au fost Ferrari, GWM, Infiniti si Saab, cu cate o masina vanduta, Lotus, cu doua autoturisme inmatriculate si Jaguar cu trei exemplare livrate.