© 2025 Auto.ro
Investitiile germane pe plan
local, in special in industria auto, vor creste incepand de anul viitor,
considera omul de afaceri german Jurgen Schunn, reprezentant de seama al Asociatiei
Sasilor din Romania, datorita venirii conationalului sau, Klaus Iohannis, la
conducerea Romaniei.
Omul de afaceri german,
nascut in Romania, Jurgen Schunn considera ca Romania va inregistra o crestere
economica semnificativa in 2015.
“Sunt convins ca numarul
investitorilor si imaginea Romaniei vor creste, iar daca increderea va creste
in politica romaneasca atunci situatia economica se va imbunatati considerabil.
Desigur ca nu de astazi pe maine, insa intr-un timp mai rapid ca pana acum.
Germania este cel mai important partener de afaceri, iar noi sasii suntem
puntile dintre Romania si Germania. Romania este tara stramosilor nostri si ne
pasa tuturor de ea, este tara noastra. Dl. Johannis avand in principal
sprijinul Germaniei, insa nu numai, daca va face in continuare ce a facut la
Sibiu in toata tara, aceasta se va dezvolta mai puternic decat pana acum”,
precizeaza Jurgen Schunn.
Investitiile germane in
Romania, in decursul anilor, au ajuns la 6,49 miliarde de euro, detinand o
pondere de 11% in totalul investitiilor straine in Romania.
Anul trecut, in Romania erau
inregistrate peste 20.000 de companii cu capital german, avand un capital
subscris de 4,39 miliarde de euro. Volumul schimburilor comerciale dintre
Germania si Romania au depasit anul trecut 19,5 miliarde euro, o cifra cat 20%
din PIB-ul tarii.
Schunn a plecat din Romania
in 1982 si a revenit dupa 1990 cand a deschis dealer-ul Mercedes-Benz in
Romania, prin compania Auto Schunn, care detine showroom-uri in orasele Arad,
Deva, Sibiu, Craiova si Suceava, precum si in Westendorf, Germania.