© 2024 Auto.ro
Oricat de rau ar suna asta pentru noi, fani ai motoarelor cu aprindere interna si a mirosului de benzina, vehiculele electrice sunt pe cale sa cucereasca lumea si nu exista nimic care sa le poata sta in cale.
Dupa Tesla, Fisker si Venturi, inca o companie este pe cale sa investeasca o suma importanta de bani in acest domeniu, anuntand ca are o platforma tehnica electrica ce poate fi adaptata la mai multe limuzine sau SUV-uri de lux.
Liberty Electric Cars se numeste respectiva firma si ea este gata sa cheltuiasca 30 de milioane de lire sterline pentru a crea o uzina in care sa lucreze aproximativ 250 de muncitori, ce vor produce anual zeci de mii de vehicule electrice.
Britanicii spun ca sunt gata sa furnizeze doritorilor primul Range Rover complet electric, o masina care ar rade de orice taxa de mediu s-ar incerca sa i se imputa. “Range Rover Liberty Electric va rula curat si silentios pe drumurile din marile orase si din afara lor, eliberat de orice taxa de mediu si intinand mediul inconjurator intr-o masura mult mai redusa chiar si decat cea mai mica si mai eficienta masina”, a declarat Barry Shrier, fondatorul si presedintele lui Liberty Electric Cars.
Nu il contrazicem, iar daca mai punem la socoteala si faptul ca autonomia masinii va fi de vreo 320 km, iar pretul undeva intre 95.000 si 125.000 de lire sterline, lucrurile incep sa para chiar acceptabile.
Doar pentru cei care nu dau doi bani pe muzica si puterea unui propulsor V8...