Lotus lucreaza la un propulsor in doi timpi, ecologic
- 13/08/2008
-
Tags:
Biocombustibil, Lotus
Lotus este ajutat in acest proiect de catre cei de la Jaguar, dar si de o universitate din Irlanda de Nord.
Scopul este creearea unui motor cu ardere interna care sa exploateze la maximum potentialul biocombustibililor.
“Alcoolul are proprietati de ardere superioare, daca ne raportam la benzina, deci randamentul motorului este net superior” - a declarat presedintele Lotus, Mike Kimberley, adaugand ca, in momentul de fata, nu este un propulsor capabil sa “traga” toate avantajele de pe urma acestui fapt.
Inginerii companiei experimenteaza cu un prototip cu un cilindru, care va fi gata la inceputul lui 2009 si care va lucra doar in doi timpi, va avea injectie directa si compresie variabila. Dupa ce vor obtine toate datele relevante de la acesta, specialistii Lotus vor construi si versiuni cu mai multi cilindri.
Fireste ca nici nu se pune problema productiei in serie, deocamdata, dar este evident ca Lotus devine, incet-incet, un specialist in agregate alimentate cu biocombustibili, ceea ce ii va oferi un avantaj concurential cert in viitorul care suna foarte... eco-friendly.