Presedintele FIA a iesit pentru prima oara la rampa dupa
scandalul sexual in care a fost implicat, pentru a raspunde producatorilor germani
BMW si
Mercedes-Benz, care l-au
acuzat de "comportament disgratios" .
Max Mosley, care a trimis o scrisoare catre
FIA in care nu a negat nimic din ceea ce a aparut in presa, a declarat: "Avand in vedere istoria marcilor
BMW si
Mercedes-Benz, in special inaintea si in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, inteleg pe deplin dorinta lor de a se distanta de continutul acestor publicatii, pe care pe buna dreptate il numesc disgratios". El nu a precizat despre ce "continut" este vorba, insa fara indoiala ca se referea la materialele scandaloase publicate in tabloidul britanic
News of the World. "Din pacate, inainte sa faca orice comentariu nu m-au intrebat daca ceea ce s-a scris este adevarat sau nu", a continuat presedintele forului mondial. "Fara indoiala,
FIA le va raspunde, asa cum eu voi raspunde cotidianului in cauza".
Insa problemele lui
Max Mosley sunt pe cale sa se agraveze, dupa ce
Toyota si
Honda au urmat exemplul germanilor si l-au condamnat la randul lor pe britanicul in varsta de 67 de ani. "
Toyota Motorsport nu este de acord cu niciun comportament care poate aduce prejudicii imaginii
Formulei 1. De fapt, nu putem aproba vreun comportament care poate fi interpretat ca rasist sau anti-semitic. Cand toate aspectele acestui scandal vor fi cunoscute,
FIA va trebui sa decida daca
Mosley a indeplinit obligatiile morale ce ii revin unui presedinte al
FIA", se arata intr-un comunicat de presa al echipei japoneze.
"Dorim ca
FIA sa trateze cu cea mai mare atentie aceasta problema si sa ia cat mai repede o decizie in interesul
Formulei 1 si al
motorsportului", a reactionat si
Honda, care s-au aratat ingrijorati ca reputatia
Formulei 1 a fost "avariata".