Mazda BT-50: Prestez servicii diverse

Dimineata unei zile de munca a unui oarecare ins decis sa-si imparta jumatate din viitorul apropiat cu o Mazda BT-50 ar putea incepe cam asa: toaleta, cafea, tigare, ziar de mica publicitate, un telefon scurt si o zi intreaga pe drum intr-o camioneta care practic devine un al doilea brat drept.

Este un scenariu ale carui coordonate sunt destul de distantate de sensul existential al noului val de utilitare medii, masini din ce in ce mai mult percepute drept excelenti vectori de imagine. Si asta pentru ca Mazda BT-50, urmasul apreciatului B2500, este unul din putinele modele inca fidele misiunii speciei sale: aceea de a transporta aproape orice, aproape oriunde.

Nu are sens deci sa purcezi a efectua actiuni si gesturi pe care le-ai face, de pilda, intr-un Nissan Navara: incheietura mainii stangi pe mijlocul volanului, umarul drept tras in spate, geamul lasat jos si Activ la maxim in difuzoare.
Nu, designul identic cu al fratelui geaman Ford Ranger este cat se poate de clasic, inspirand acel caracter al omului care tace si face. Parcurge pasii de mai sus, si tot ceea ce vei primi vor fi cateva perechi de priviri crucise, care te vor determina sa ridici geamul si sa te indepartezi cat mai repede din raza lor de actiune.

Asadar, Mazda BT-50 nu se simte atat de bine in oras pe cat o face pe in afara sa, asa ca am hotarat sa o scoatem “la aer” in afara perimetrului citadin, intr-o zona mai familiara caracterului ei: la tara.

Sa nu intelegi gresit: desi destul de masiva (lungime 5,07 m, latime 1,8 m si o masa proprie de aproape doua tone), camioneta se simte destul de bine si pe asfalt neted, si pe beton “virgin”, atata timp cat iti aduci aminte cam pe unde este pozitionat centrul de greutate si cam ce inseamna sa mergi doar cu puntea spate cuplata (se poate cupla si fata, dar pe asemenea suprafete este inutil, atragand dupa sine doar o modificare negativa a consumului de combustibil) si cu o bena goala (asadar, ruliu si supravirare cronica).

Deci – grabeste-te incet, chiar daca turbodieselul common-rail de 2,5 litri, 143 CP si 330 Nm, destul de vioi (dar dupa 2.000 de ture – pretul pe care il platesti pentru rafinamentul unei "motorine" moderne) ii permite sa urce la 100 km/h in putin peste 12 secunde si sa ii imprime o viteza maxima de aproape 160 km/h.

Pana la urma, BT-50 se simte mult mai bine atacand o poteca devorata de efectul coroziv al sleaurilor sau pe un drum montan nu foarte accidentat, in ambele cazuri reusind sa isi puna in prim plan constructia robusta cu sasiu separat, punte spate rigida si o transmisie binecuvantata de prezenta reductorului.

De capacitatile de trecere ale japonezei va puteti convinge si singuri cu ajutorul fotografiilor amicului George, dar despre capacitatea maxima de incarcare de o tona (in bena de 1,75 m) va trebui sa ii credem pe cuvant. Si, cumva, chiar o facem.
Totusi, ar mai fi ceva de spus, iar acest aspect trebuie laudat chiar inaintea calitatilor de off-road-er pe care, oricum, un pick-up "tapetat" cu abtibilde 4x4 este obligat sa le etaleze. Iar asta se refera la habitaclu, un pas evident in ceea ce priveste confortul, dotarile si calitatea materialelor comparativ cu generatia precedenta, dar, mai important, destul de contrastant cu ceea ce se intampla afara.

Cu alte cuvinte, poate ca aceasta Mazda va promova pe retinele audientei imaginea unui om obligat la o munca de jos pentru a-si castiga painea, dar in nici un caz nu te face sa te simti ca unul la bordul ei.

Cat despre sinteza unei discutii cu tema “BT-50 versus noul val de SUT-uri”, ea poate fi intr-un fel asemanata cu unul din acele filme in care fiica milionarului pornit “de jos” naste o pasiune pentru omul nebarbierit si musculos, angajat sa presteze servicii diverse la conac.

Intr-un final cu happy-end, un truck cu iz aristrocratic ii poate descoperi o latura sensibila care sa-i aduca inima fetei. Cu o utilitara din gasca lui Mazda BT-50, insa, el va "scapa" (inclusiv) cu banii batranului...