© 2024 Auto.ro
Mercedes-Benz Romania lanseaza noul site media in limba romana, www.media.mercedes-benz.ro , acesta fiind integrat in website-ul international Daimler Global Media Site (www.media.daimler.com). Astfel, Romania este cea de a saptea tara din Europa care are propriul site media Mercedes-Benz dupa Germania, Franta, Olanda, Italia, Belgia si Rusia.
Noul website a fost conceput si implementat pentru a facilita accesul la informatiile despre Mercedes-Benz Romania, dar si pentru a pemite o comunicare mai eficienta intre utilizatori, in special reprezentantii media si companie. Site-ul are aceleasi functionalitati ca si cel international, iar pentru a beneficia de toate facilitatile oferite, precum abonarea la newsletter sau functia de cautare, vizitatorul trebuie sa se inregistreze ca utilizator, creandu-si propriul cont. Astfel, utilizatorul se poate loga cu aceste date atat pe site-ul media international, cat si pe cel din Romania.
Site-ul este personalizat cu un continut specific activitatii Mercedes-Benz Romania. Utilizatorul are acces la diferite materiale in limba romana, precum informatii despre companie si marcile pe care le reprezinta in Romania (Mercedes-Benz, smart, Chrysler, Dodge, Jeep si Mitsubishi Fuso). Interfata acestui site dezvoltat pe platforma internationala Daimler, permite vizitatorului accesul la date despre companie si rezultatele financiare ale acesteia, la imagini la rezolutie mare, la materiale audio si video.
In 2008, Mercedes-Benz Romania si-a relansat website-ul (www.mercedes-benz.ro) cu un nou design, ce pune accent pe un vizual mai emotional, dezvolta o experienta de marca puternica si asigura un acces mult mai facil la toate informatiile despre produsele, serviciile si centrele autorizate de vanzari si service Mercedes-Benz.
Alaturi de aceasta lansare, anul acesta Mercedes-Benz Romania a dezvoltat mai multe proiecte in mediul online autohton, acest lucru fiind un raspuns firesc la expansiunea internetului si a comunicarii digitale, intr-o perioada in care evolutia unei companii se afla intr-o stransa legatura cu imaginea sa in mediul online. In ultimii ani, internetul s-a transformat intr-unul din cele mai importante medii de vanzare pentru industria automobilelor. Astfel, pe parcursul lui 2008, Mercedes-Benz Romania a dezvoltat si implementat proiecte precum: noile website-uri Dodge, Jeep, Chrysler, noul Configurator Auto Mercedes-Benz, noul website Mercedes-Benz, website-ul Mercedes-Benz Financial Services Romania, aplicatia de autorurisme rulate, dar si site-urile centrelor autorizate de vanzari si service Mercedes-Benz.
La nivel international, Daimler Global Media Site are peste 105.000 de utilizatori inregistrati, acesta fiind lansat in 1997 si relansat in 2001, cu un nou design si noi functionalitati.